Despre animalele de companie si fumat


Despre animalele de companie si fumat

Termenul intrarii in vigoare al „ Legii Antifumat” se apropie cu pasi repezi de scadenta! Acesta este intr-adevar un titlu ce merita urmarit cu interes, ca de altfel orice lege ce interzice ceva, in special daca te simti si direct implicat. Este momentul reactiilor de toate felurile, din partea tuturor categoriilor sociale; un show mediatic in desfasurare ce promite sa tina gurile cascate in fata televizoarelor multa vreme de aici in colo. Dar trecand de subiectivismul dramatic si egocentrismul specific starnit de o asfel de lege ajungem sa ne gandim si la dedesubturile unei astfel de hotarari. Ea vine de fapt sa descurajeze viciul de  a fuma, sa sprijine sanatatea publica si sa protejeze nefumatorii, ceea ce, de altfel, nu este chiar atat de rau. Totusi in categoria nefumatorilor sau mai de graba a fumatorilor pasivi am omis sa includem si prietenii necuvantatori a.k.a. animalele de companie. Ei bine,  acest subiect  l-am abordat mai jos.

Cat de afectate sunt de fapt animalele?

Ca sa putem  intelege avem nevoie de ceva cunostiinte despre  fumatorii pasivi: ei se impart in fumatori la mana a doua si fumatori la mana a treia. Cei „la mana a doua” sunt sunt cei din vecinatatea fumatorului ce inhaleaza fumul expirat de fumator cat si fumul liber de la tigara, cei „la mana a treia” sunt cei ce inhaleaza si/sau intra in contact cu reziduurile tigarii de pe piele, haine, par, mobila etc. odata ce fumul de tigara din incinta a disparut.

Animalutele, dupa cum este si firesc, intra in ambele categorii. Este pana la urma vorba de a avea o viziune practica asupra lucrurilor ca sa iti poti da seama ca fumatul in preajma lor le poate dauna prin toti compusii carcinogeni continuti in tigari. In sprijinul acestui lucru vin si numeroase studii precum cel din Glasgow ce demonstreaza clar legatura directa intre animalele de companie ce locuiesc cu proprietari fumatori si rata crescuta in aparitia problemelor de sanatate grave precum: cancerul, vatamarea celulara si obezitatea la aceste specii.

Aceleasi studii sugereaza si faptul ca, la caini, lungimea botului este importanta in aprecierea tipului de cancer pe care animalul il poate dezvolta din cauza fumatului pasiv. Asadar, cainii cu botul lung ar avea o probabilitate mai mare in a dezvolta forme de cancer ale sinusurilor si nasului, din moment ce aceste portinuni anatomice prezinta o suprafata mai mare de contact pe care substantele carcinogene inhalate se pot acumula, in timp ce rasele de caini cu botul scurt prezinta o probabilitate mai mare al dezvoltarii cancerului pulmonar.

Pe de alta parte, pisicile sunt predispuse sa dezvolte forme de cancer ale gurii si limfonudurilor din cauza fumatului pasiv „la mana a treia” – atunci cand ele  isi fac toaleta lingandu-si blana imbibata in substante toxice si reziduuri ale tigarilor. Astfel, mucoasa bucala este expusa la aceste substante carcinogene. Un alt studiu precizeaza faptul ca pisicile din locuinte in care cel putin un membru al familiei fumeaza un pachet de tigari pe zi sau mai mult sunt supusu unui risc de 4 ori mai mare sa dezvolte o forma de limfom decat cele ce locuiesc in case de nefumatori precum si de tot atatea ori mai multe sanse sa fie diagnosticate cu un carcinom de celule scuamoase – cel mai intalnit si agresiv cancer oral la pisica.

Afectate de fumul de tigara sunt de altfel si animalutele ce au deja un istoric de suferinte respiratorii precum: astmul sau bronsitele, fumul inrautatind considerabil manifestarile preexistente. Din fericire, odata ce proprietarii realizeaza raul pe care il pot provoca animalelor si renunta la fumat cel putin in preajma animalelor aceste reactii alergice/iritative ale bolilor se diminueaza considerabil.

Aveti mare grija la produsele din sau pe baza de tutun cum sunt tigarile, guma cu nicotina, plasturi, trabuc etc. , deoarece odata ingerate de vreun catel lacom ii pot cauza acestuia probleme serioase precum voma, diaree, hipersalivatie. Daca o cantitate mare de nicotina a fost ingerata, simtomele sunt mult mai agresive si se manifesta prin agitatie, constrictie pupilare, comportamente neobisnuite, convulsii si chiar moarte. Mucurile de tigara sunt periculoase in mod special deoarece ele contin cel putin 25% din continutul de nicotina al intregii tigari, nicotina ce altfel ar fi ajuns in plamanii dumneavoastra in absenta acestui filtru.

O alta problema pe care ne-o arata studiile este faptul ca pisicile si cainii castrati ce locuiesc intr-o casa de fumatori au o probabilitate mult mai mare sa devina obezi sau supraponderali decat cei din locuinte de nefumatori.

Sa fie oare tigarile electronice o alternativa mai sigura? Posibil, dar conform altor cercetari, ca tot suntem la capitolul acesta, s-au descoperit ceva substante toxice acum nu mai mult de cativa ani intr-o tigara ecologica precum dietilenglycolul – acelasi ingredient folosit si la antigel. Cu siguranta nu e ceva pe care as dori sa-mi pun gura – sau prietenul meu necuvantator.

Ca o concluzie generala pentru a minimaliza expunerea animalului tau la produsele de fumat, va las cu urmatoarele:

  • Nu fuma in locurile in care animalul tau de companie isi petrece timpul (asta nu il vei feri complet de substantele nocive, insa cu siguranta va minimaliza gradul de expunere);
  • Nu lasa mucurile de tigara aiurea prin casa, valabil si pentru guma cu nicotina sau plasturi;
  • Nu te gandi ca E-Tigarile sunt mai sigure;
  • Spala-ti mainile dupa ce ai fumat inainte sa te joci cu animalutul tau sau/si schimba hainele daca este nevoie;
  • Cumpara un filtru de aer si incearca sa fi la zi cu perioada de reinoire a filtrului dupa indicatiile producatorului;
  • In final cel mai la indemana lucru ar fi sa renuntati la fumat, insa daca nu ati strans inca suficiente motive incercati sa luati in calcul ce am descris in randurile de mai sus;

Dr. Alexandru CALIN

Suntem mereu deschisi la discutii! Daca aveti cateva sugestii pentru noi sau intrebari legate de tema de mai sus, va punem la dispozitie un formular de Contact, prin intermediul caruia puteti intra in legatura cu noi. De asemenea, asteptam comentariile dumneavoastra si prin intermediul formularului de mai jos.