De la o luna pana la 4 luni. Perioada de vaccinare la catei


De la o luna pana la 4 luni. Perioada de vaccinare la catei

…… Si iata ca am trecut de prima luna. Catelusii intre timp au scapat de biberon, deci au trecut peste stadiul de “papa lapte”, iar acum sunt pe o hrana pentru copilasi pe care o mananca cu o pofta de parca maine ar veni sfarsitul lumii. Nu demult au parasit si micul lor culcus si cu pasi marunti si increzatori pornesc optimisti spre noi orizonturi cutreierand casa camera cu camera.

   Acesta este momentul propice pentru prima deparazitare interna a puiutilor. ”De ce?” ati putea intreba ”Catelul meu nu a iesit din casa!” .

   Dat fiind faptul ca parazitii interni se pot transmite, in functie de specie, prin alaptare (Toxocara), transplacentar, fecale, consum de pamant, consum de apa din balti (Giardia), ingerare de purici (Dipylidium) sau chiar prin pielea integra (Ancylostoma) s-ar putea sa va mai ganditi putin inainte sa ziceti ”nu!”.  Sa nu mai spunem ca anumite specii sunt trasmisibile si la om (Ancylostoma, Toxocara, Dipylidium, Giardia, etc).

   Deparazitarea interna se face la catei doar de catre medicul veterinar de cele mai multe ori in urma unui examen coproparazitologic care sa puna in evidenta larvele, ouale sau adultii parazitilor. Pentru a sti cu cine ne luptam, nefiind un singur produs care sa le vina de hac tuturor netrebnicilor.

   Incepand cu prima luna si titrul de anticorpi primiti de la mama incepe sa scada, lasand catelul vulnerabil la o multitudine de boli infectioase (cum ar fi parvoviroza, jigodia sau hepatita Rubarth) – motiv pentru care la 2 -3 saptamani de la prima deparazitare interna, adica undeva pe la 6 -7 saptamani de viata, se administreaza si primul vaccin bivalent pentru parvoviroza si distemper (jigodie), boli foarte periculoase pentru puiuti, ce pot lasa sechele catelusilor trecuti prin boala sau care pot duce chiar la moarte. Deparazitarea interna se va repeta si inaintea urmatoarelor vaccinuri, pana la terminarea schemei de vaccinare, pentru a surprinde toate ciclurile parazitilor interni.

   La 2 – 3 saptamani de la primul vaccin se efectueaza o noua vaccinare: de data aceasta polivalenta – o intarire a imunitatii pentru primele doua boli la care se adauga alte valente noi (Hepatita Rubarth, Parainfluenta canina, Leptospiroza).

   La inca 2 – 3 saptamani, se poate repeta vaccinul polivalent, iar ultima vaccinare ce cuprinde antirabicul (vaccinul contra turbarii) se va face undeva pe la 14 saptamani de viata, deci la 3 – 4 saptamani de la ultimul vaccin polivalent.

   De acum, urmatorul vaccin va fi la un an distanta de ultimul si va cuprinde toate valentele de mai sus (Distemper, Hepatita Rubarth, Parvoviroza, Parainfluenta canina, Leptospiroza, Rabia – pe scurt DHPPI-LR). Acest vaccin se va administra o singura data, in fiecare an.

   Aceasta este schema de vaccinare a cateilor, tinand cont de situatia epidemiologica a tarii noastra, care nu este chiar atat de roza. Odata terminata schema de vaccinare si deparazitarea interna va fi repetata de 2 – 3 ori pe an.

   De acum catelul dumneavoastra este pregatit atat sa infrunte pericolele mai putin vazute ale lumii exterioare, cat si pentru prieteni noi, care il asteapta nerabatori. Cuvantul cheie de aici incolo este SOCIALIZARE.

    Dr. Alexandru CALIN

   Suntem mereu deschisi la discutii! Daca aveti cateva sugestii pentru noi sau intrebari legate de tema de mai sus, va punem la dispozitie un formular de Contact, prin intermediul caruia puteti intra in legatura cu noi. De asemenea, asteptam comentariile dumneavoastra si prin intermediul formularului de mai jos.